vineri, 15 iulie 2011

Apel la solidaritate :

Să-l ajutăm pe părintele Florariu să se facă bine!


Cât este Belceştiul de mare, nu-i om care să nu-ţi poată spune o vorbă bună despre părintele Vasile Florariu. De când a venit în comună, la Satu-Nou mai exact, a muncit necontenit. A ctitorit două biserici, iar pe cea din parohia pe care o păstoreşte a renovat-o capital. Munca neîncetată, stresul, grijile unei familii numeroase, toate i-au şubrezit încet starea de sănătate. Azi, părintele Vasile Florariu se află internat într-o clinică medicală din Germania, necesitând de urgenţă un transplant de ficat. Un ajutor cât de mic din partea fiecăruia dintre noi ar putea face ca acest vrednic părinte să se întoarcă acasă şi în satul lui drag, sănătos, aşa cum era odinioară.
De 22 de ani, de când e preot paroh la Satu-Nou, o localitate din comuna ieşeană Belceşti, părintele Vasile Florariu n-a ştiut ce-i odihna. A fost mereu pe drumuri, mereu pus pe treabă, mereu cu gândul la ce mai e de făcut, mereu preocupat să rezolve problemele parohiei. Nici nu se putea altfel, mai ales că la venirea sa în sat biserica ducea în spate urmele grele ale comunismului: turla era neterminată, biserica trebuia renovată de urgenţă, la fel şi clopotniţa, nu exista casă parohială. Cu răbdare şi tact, cu multă dragoste şi înţelegere faţă de nevoile fiecăruia, a reuşit să-i convingă pe enoriaşi să facă, împreună cu el, un efort pentru biserica lor. În numai şapte ani de la venirea la Satu-Nou, în 1996, a reuşit să finalizeze pictura interioară, să ridice turla, să construiască o casă parohială şi, în cele din urmă, biserica să fie sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Dar strădaniile neobositului preot nu aveau să se încheie aici. Încă două biserici îl pomenesc drept ctitor: Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", parohia Ruşi (comuna Belceşti), şi biserica din Rediu (comuna Scobinţi). Biserica de la Ruşi a construit-o din dragoste pentru oamenii de acolo, care veneau să se roage în Biserica "Sf. Nicolae" de la Satu-Nou, unde era paroh. A vrut ca şi aceştia să aibă la ei acasă un loc vrednic de închinăciune.
Problemele comunităţii pe care o păstoreşte nu i-au rămas nicicând indiferente. S-a gândit întotdeauna şi la cei tineri, şi la cei mai bătrâni. Pentru toţi, deopotrivă, a construit un centru social, în care acţiunile dedicate bătrânilor se împletesc cu cele pentru copii şi tineri. N-a uitat nicicând de misiunea sa de preot, ajutându-i şi sfătuindu-i după nevoie, desfăşurând activităţi cu tinerii, încercând să-i unească şi să-i apropie pe oameni în spiritul principiilor creştine. Şi a reuşit.
Cinci din cei şapte copii urmează calea preoţiei
Pe lângă crucea dificilă a preoţiei, părintele Vasile a dus cu sine şi grija unei familii numeroase, cu şapte copii, precum şi boala cruntă a soţiei, un cancer pe care l-au învins luptând împreună, rugându-se şi punându-şi nădejdea în puterea lui Dumnezeu. L-au considerat o încercare grea, din care au ieşit mai uniţi şi mai puternici. "Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a încercat. Când vine vorba de încercare, ca să te vindeci de o boală atât de grea, de cancer, este mâna lui Dumnezeu. Şi poate şi pentru că mama lor, doamna preoteasă, a supravieţuit celor patru operaţii şi s-a făcut bine, fiii mei au înţeles că există un Dumnezeu care trebuie slujit şi slăvit. Boala ne-a unit, ne-a întărit, însă cu fericire pot spune că am învins-o. Cum spunea Sfântul Apostol Pavel: când suntem slabi, atunci suntem tari", îşi mărturisea aceste convingeri, din care a făcut aproape un crez în viaţă, părintele Florariu, în urmă cu trei ani.
Familia Florariu a fost binecuvântată cu şapte copii: cinci băieţi şi două fete. Băieţii, fără excepţie, au urmat studii de teologie. Ioan şi Alexandru sunt deja preoţi, primul în parohia Rediu-Scobinţi, iar celălalt la Hodora - Cotnari. Andrei este masterand la Teologie, iar alţi doi fraţi sunt încă studenţi la aceeaşi facultate (anul IV şi anul II). Una dintre fete este absolventă a Facultăţii de Arte, iar cealaltă este elevă de liceu. O familie împlinită, cu şapte copii vrednici de părinţii care i-au crescut cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu. Acum, când toţi copii par să-şi fi găsit calea şi rostul, când treburile bisericii şi ale parohiei s-au mai aşezat, părintele Vasile a fost lovit de o suferinţă grea.
Lupta cu o boală necruţătoare
Cancerul soţiei, grija pentru cei şapte copii, greutăţile întâmpinate în lungii ani în care se chinuia să refacă biserica, toate şi-au pus amprenta asupra sănătăţii părintelui Vasile. "Implicându-se mult în toate aceste sarcini dificile, a făcut o hepatită B, a făcut o hemoragie internă, i s-a extirpat o porţiune din intestinul subţire şi a trebuit să stea o vreme în spital. Doctorii l-au pus pe picioare şi s-a întors acasă. A început apoi construcţia Bisericii de la Ruşi, unde a muncit fără odihnă, apoi s-a îmbolnăvit şi mama - altă încercare, alt necaz…", povesteşte părintele Alexandru Florariu, unul dintre fiii părintelui Vasile. "A fost o perioadă critică pentru el. Se întâmpla în urmă cu 10 ani. Noi eram mici, iar el s-a consumat foarte mult", îşi aminteşte şi Andrei, celălalt fiu, masterand la Teologie.
Chiar dacă se refăcuse, organismul avea să-i fie dat din nou peste cap din cauza grijilor şi a necazurilor. Încet-încet boala hepatică s-a instalat, fără să dea prea multe semne. Până anul trecut, când starea sănătăţii a început să se agraveze, iar de atunci suferinţele s-au ţinut lanţ. În urmă cu trei săptămâni, familia l-a internat la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Medicii de aici nu i-au mai dat nici o şansă. Şi totuşi, dovadă că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, o şansă s-a ivit pentru părintele Vasile. Obişnuiţi să lupte pentru familia lor, pentru părinţi, copiii părintelui s-au interesat peste tot şi au aflat că există în Germania, la Regensburg, o clinică medicală în care, în urma unui transplant de ficat, părintele şi-ar putea redobândi puterile. "În cel mai fericit caz, ar putea beneficia de un transplant de ficat. Aici, în ţară, medicii nu i-au dat nici o şansă de supravieţuire. În ultimele cinci zile doar l-au hrănit", ne-a explicat Andrei Florariu.
Cât timp a stat internat în spitalul din Iaşi, părintele Vasile i-a avut zilnic alături pe cei şapte copii, soţia, toţi rugându-se neîncetat pentru sănătatea lui. De altfel, în fiecare zi, cei doi fii preoţi, alături de alţi câţiva preoţi, au săvârşit slujba Sfântului Maslu acolo, în spital, la căpătâiul său. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost şi el la căpătâiul părintelui Vasile, binecuvântându-l şi mângâindu-i suferinţa prin rugăciune. "După Sf. Maslu, parcă Dumnezeu ne-a luminat, am trimis repede analizele şi diagnosticul prin e-mail, cei de la Regensburg ne-au spus că e destul de grav, dar ne-au spus că mai există o speranţă", ne-a mărturisit şi părintele Alexandru. Medicii de la clinica din Germania au trimis un avion medicalizat, iar părintele Vasile a fost deja transportat la Regensburg, la începutul acestei săptămâni.
Părintele Florariu are nevoie de 100.000 de euro pentru tratament
Singura şansă de salvare a părintelui Vasile Florariu este o clinică specializată în transplant hepatic din Regensburg, Germania. Deşi cazul este destul de grav, medicii de acolo i-au asigurat că încă nu e prea târziu, că încă se mai poate face ceva. Costurile tratamentului, estimate preliminar, ajung la 100.000 de euro în cazul în care va fi nevoie de un transplant hepatic. Dacă va fi nevoie de o altă terapie, costurile nu vor depăşi 60.000 de euro. Şi într-un caz, şi în celălalt, sumele depăşesc cu mult posibilităţile familiei. "Pentru a-l duce acolo, doar transportul ne-a costat 10.000 de euro, iar primele investigaţii alte 12.000 de euro. Chiar astăzi ne-au sunat şi ne-au spus că trebuie să mai trimitem alte 10.000 de euro", ne-a povestit Andrei. Banii folosiţi până acum au fost cu greu adunaţi. Biroul de Asistenţă Socială al Centrului eparhial Iaşi, prin Fondul eparhial "Păstorul cel Bun" pentru sprijinirea parohiilor sărace, precum şi a preoţilor şi familiilor cu diverse probleme sociale, a donat familiei Florariu suma de 10.000 de lei. Acestui gest de solidaritate i se pot alătura şi altele, cât de mici, dar care devin mari prin aceea că pot salva o viaţă. Lacrimile din ochii copiilor, suferinţa de pe feţele lor, neputinţa în faţa acestei sume uriaşe, pe care ei nădăjduiesc, totuşi, să o adune, pentru a-şi face tatăl bine, ar trebui să ne inspire pe toţi, să ştim să fim alături de cei aflaţi în suferinţă. "Noi, copiii, facem un apel către toţi oamenii care doresc să facă un bine, către cei care pot să întindă o mână de ajutor, să ne ajute să salvăm o viaţă de om, o persoană care pentru noi, ca tată, a făcut totul", spun, la unison, fraţii Florariu.
Orice ajutor financiar poate salva viaţa părintelui Vasile
În spiritul tradiţiei creştine, de dragoste faţă de aproapele aflat în suferinţă, ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acestui vrednic preot şi să o ajutăm, după măsura puterilor noastre, să strângă banii necesari terapiei. De altfel, prin intermediul "Ziarului Lumina", familia pr. Florariu face apel către toţi cei care pot face un efort financiar cât de mic, să doneze sumele în conturile deschise la BRD, sucursala Iaşi:
Cont în euro: RO65BRDE240SV86989232400
Cont în lei: RO69BRDE240SV86989152400

miercuri, 24 noiembrie 2010

Corul "Sfântul Nicolae". Vocea Parohiei.


       Parohia Satu Nou se mândreşte cu existenţa corului  ce-i poarta numele "Sf. Ier. Nicolae". Corul a fost înfiinţat în anul 2010, având binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Corul este condus şi dirijat de tânărul teolog Andrei Florariu. 


Conferinţa Preoţilor din Protopopiatul Hârlău

       În parohia Satu Nou a avut loc, la 15 aprilie 2010, întrunirea preoţilor din Protopopiatul Hârlău, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Şedinţa preoţilor a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sf. Ier. Nicolae".
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica "Sf. Ier. Nicolae" a parohiei Satu Nou. La această slujbă au participat numeroşi credincioşi care l-au întâmpinat pe Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de dimineaţă în faţa lăcaşului de cult în care se roagă în duminici şi sărbători. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Sf. Ier. Nicolae" al parohiei Satu Nou, dirijat de tânărul teolog Andrei Florariu. La finalul slujbei, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. "În pericopa evanghelică citită în această zi se foloseşte de trei ori cuvântul judecată. Acesta este legat de Învierea lui Hristos şi de învierea noastră. Cu toţii vom fi judecaţi după faptele noastre. Cel care păcătuieşte are posibilitatea pocăinţei, a mărturisirii şi a suferinţei. Suferinţa, lacrima şi încercarea, aşezate sub semnul mărturisirii şi al pocăinţei, fac deja judecata pentru cel care a greşit în această viaţă", a explicat Părintele Mitropolit Teofan, care a subliniat faptul că preoţii şi credincioşii sunt chemaţi de Biserică să fie "trăitori, apărători şi mărturisitori ai Evangheliei".
  A urmat cuvântul părintelui paroh Vasile Florariu care a considerat prezenţa Părintelui Mitropolit ca o binecuvântare şi încununare a tuturor eforturilor pe care credincioşii le-au depus în ultimii ani. În acelaşi timp, părintele paroh a mai apreciat ajutorul pe care l-a primit de-a lungul timpului de la enoriaşi şi a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a venit a doua oară în parohia Satu Nou. Părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a remarcat beneficiul faptului că întrunirea preoţilor din această primăvară are loc în parohia Satu Nou. "Astfel, preoţii au ce învăţa de la pr. paroh Vasile Florariu, de la jertfelnica preoteasă Varvara, de la cei şapte copii, precum şi de la enoriaşii acestei parohii", a spus pr. protopop. În casa de prăznuire a parohiei Satu Nou a avut loc apoi conferinţa cu titlul "Preotul şi enoriaşii săi, apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe", susţinută de pr. Florin-Aurel Călugăru de la parohia Iazu Nou. După conferinţă, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a oferit sfântul antimis bisericilor din parohiile Tansa, Ulmi şi Liteni ale Protopopiatului Hârlău.

"Cine iubeşte pe preot iubeşte şi Biserica şi pe Dumnezeu"

Construcţia Bisericii "Sf. Ier. Nicolae" din parohia Satu Nou a început în anul 1933, dar, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, a fost finalizată abia în 1953 şi târnosită în 1955. După 1989, de când este paroh la Satu Nou pr. Vasile Florariu, au fost efectuate mai multe lucrări de reconsolidare, iar în anul 1996 a fost resfinţită de către PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, s-a ridicat casa parohială şi a fost amenajat gardul împrejmuitor. În fiecare an, preoţii din comuna Belceşti oficiază mai multe slujbe misionare mai ales în zilele în care sunt prăznuiţi sfinţi cu cruce neagră. Credincioşii au evlavie în special la Sf. Haralambie, Sf. Spiridon sau Sf. M. Mc. Mina, iar atunci când sunt pomeniţi de Biserică, preoţii slujesc Taina Sfântului Maslu, precum şi slujba Acatistului acestor sfinţi. "M-am bucurat pentru că am găsit înţelegere din partea credincioşilor, fiind sprijinit în toate acţiunile. Chiar dacă ne-am axat mai mult pe partea gospodărească, oamenii şi-au dovedit credinţa lor. Din credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu enoriaşii au putut să-şi aducă aportul pentru construirea casei de prăznuire. Cine iubeşte pe preot iubeşte şi Biserica şi pe Dumnezeu. Biserica a fost dotată cu o încălzire centrală ultramodernă pe sub pardoseală. Pentru noi aceasta este de un real avantaj", a mai declarat pr. paroh.

Casa praznicală a Bisericii "Sfântul Nicolae"

În ultimii doi ani, în curtea Bisericii "Sf. Ier. Nicolae" s-a construit şi o casă de prăznuire. Lucrările au mers mai greu pentru că pr. Vasile Florariu a coordonat şantierele pentru bisericile parohiilor Hodora şi Rediu, unde în prezent slujesc ca preoţi parohi doi dintre fiii părintelui paroh. Clădirea casei de prăznuire cuprinde sala de mese, camera oficială, cameră pentru activităţile cu tinerii şi copiii, o magazie şi o bucătărie dotată cu cele necesare. Fondurile au provenit în special de la credincioşi şi de la autorităţile locale. "Când ne-am apucat de casa de prăznuire ne-am bucurat de îndrumările Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care ne-a dat anumite sugestii. Sfaturile Preasfinţiei Sale au fost bine-venite şi iată că astăzi am putut găzdui conferinţa preoţilor din Protopopiatul Hârlău", a declarat pr. paroh Vasile Florariu.